02 May Relațiile dintre Turcia și SUA. Tensiuni în creștere
Anul 2019, cu urcușuri și coborâșuri
Relațiile dintre Republica Turcia și Statele Unite ale Americii, parteneri de aproape 70 de ani în cadrul NATO, au fost marcate, de-a lungul timpului, de numeroase fluctuații, presărate cu momente de strânsă colaborare, dar și cu tensiuni ori amenințări.
Astfel, relațiile turco – americane au fost tensionate în 1974, când Turcia a invadat și ocupat nordul Ciprului, apoi în 2003 când le-a interzis americanilor să folosească baza militară aeriană Incirlik pentru a ataca Irakul, precum și în 2013, când afaceristul iranian cu cetățenie turcă Reza Zarrab și vicepreședintele băncii Halkbank, Mehmet Hakan Atilla, s-au aflat în centrul unei inginerii financiare de miliarde de dolari care a permis Iranului să eludeze sancțiunile economice internaționale impuse din cauza programului său nuclear.
Tensiunile s-au acutizat, mai ales în anul 2016, după tentativa de lovitură de stat din 15 iulie, când Turcia l-a arestat pe pastorul american din Izmir, Andrew Brunson, sub acuzația de implicare în puciul eșuat, iar SUA a refuzat să-l extrădeze pe presupusul autor moral, clericul turc Fetullah Gulen, președintele Recep Tayyp Erdogan sugerând că Statele Unite ar fi fost de acord cu tentativa de lovitură de stat.
Dar crizele, care au devenit tot mai dese și presărate cu amenințări sau sancțiuni de ambele părți, au fost de fiecare dată aplanate sau trecute temporar în planul doi, însă nu uitate.
2019 a fost un an marcat de aceleași oscilații politico – diplomatice la nivelul relațiilor bilaterale, una dintre principalele chestiuni sensibile pe ordinea de zi a fost Operațiunea Izvorul Păcii declanșată la 9 octombrie de Turcia în nordul Siriei, cu sprijinul rebelilor sirieni din structurile Armatei Naționale Siriene, împotriva Daesh și Forțelor Democratice Siriene (considerate de autoritățile turce drept teroriste, date fiind legăturile acestora cu Partidul Muncitorilor din Kurdistan), la doar trei zile după ce SUA a anunțat retragerea trupelor americane din regiune. Reacția SUA, susținătoare a separatiștilor kurzi, a fost imediată, Congresul impunând, la 14 octombrie, o serie de sancțiuni militare și economice dure. Apoi, la 17 octombrie, după o lungă întâlnire între vicepreședintele american Mike Pence și președintele turc Recep Tayyp Erdogan, cei doi au încheiat un acord de încetare a focului timp de 120 de ore, care să permită Forțelor Democratice Siriene să se retragă din zona – tampon desemnată de către Turcia, la granița sa de sud cu Siria.
Un alt motiv de tensionare a relațiilor bilaterale dintre Turcia și SUA l-a constituit acceptarea, la 19 octombrie, de către Camera Reprezentanților, și la 12 decembrie, de către Senat, a proiectului de lege privind recunoașterea pogoromului armean din perioada Primului Război Mondial, punct nevralgic pentru națiunea turcă. Deși președintele Trump nu a reușit să împiedice aprobarea proiectului, eforturile pe care le-a depus în acest sens, concretizate inclusiv în discuții cu senatorii republicani, în frunte cu Lindsey Graham, au o importantă semnificație pentru Administrația de la Ankara care, pentru acest gest, îl consideră cel mai apropiat aliat de la Washington.
Totodată, decizi Turciei de a achiziționa sisteme anti-rachetă S-400 din Rusia, în defavoarea sistemelor americane Patriot 2, a generat îngrijorări la Washington, ca de altfel și în rândul altor aliați NATO, care au susținut că rachetele rusești reprezintă o amenințare la adresa avioanelor militare americane F-35. Cum era de așteptat, Turcia a fost amenințată de Congres cu impunerea de sancțiuni în baza legii CAATSA (Countering America’s Adversaries Through Sanctions Act, emisă de Congresul SUA în anul 2017), dar nici de această dată ajutorul președintelui Trump nu a întârziat să apară, astfel încât sancțiunile nu au mai fost aplicate.
Interesul lui Erdogan de a convinge SUA să îl extrădeze pe clericul turc Fetullah Gulen a rămas constant, însă rezultatele nu au fost pe măsura așteptărilor în anul 2019, Departamentul american al Justiției așteptând noi documente cu dovezi care să susțină cererea Turciei, care îl consideră pe Gulen terorist.
La ce să ne așteptăm în anul 2020?
Timpul ne va arăta în ce măsură liderii celor două state aliate NATO vor face față politicilor interne și externe ale țărilor pe care le conduc.
Deocamdată, fiecare dintre ei este preocupat de păstrarea susținerii națiunii sale: Trump – pentru că în acest an vor avea loc atât audierile în procesul intentat la Curtea Supremă de Justiție a SUA privind declarațiile sale fiscale, precum și alegeri prezidențiale, ceea ce înseamnă că politicienii americani anti-Erdogan vor fi mai puțin preocupați de Turcia; Erdogan – pentru că trebuie să contracareze efectele în plan intern ale pierderii, la alegerile locale din martie 2019, a celor mai importante orașe din Turcia – Istanbul și Ankara, să gestioneze operațiunile derulate în Siria, problema refugiaților și criza economică care se prefigurează după coronavirus.
Este cert că alianța celor doi președinți va fi în continuare cea mai importantă supapă de siguranță în relațiile bilaterale.
No Comments