13 Dec Noi poziționări ale țărilor din Balcanii de Vest față de Federația Rusă
Schimbări tectonice sau realinieri subtile la Podgorica?
Câștigarea alegerilor parlamentare în Muntenegru din 30 august 2020, de către o coaliție dominată de blocuri de opoziție pro-sârbe și pro-ruse este rezultatul unor tensiuni mocnite din societatea muntenegreană. Acestea au fost amplificate de intrarea în vigoare la începutul acestui an a Legii privind libertatea religioasă și drepturile organizațiilor regilioase. Actul normativ prevede că bisericile trebuie să probeze drepturile de proprietate deținute anterior anului 1918. Biserica Ortodoxă Sârbă, care deține majoritatea lăcașurilor de cult din Muntenegru, nu poate dovedi dreptul de proprietate asupra acestora. În același timp, aceasta dispune de o mare influență în Muntenegru, unde etnicii sârbi reprezintă aproximativ o treime din populație, iar majoritatea sunt credincioși ortodocși. Biserica Ortodoxă Sârbă a îndemnat cetățenii să voteze împotriva formațiunii președintelui Milo Djukanovic.
Noua coaliție guvernamentală de la Podgorica, dominată de blocul de orienatre pro–sârbă și pro-rusă Pentru Viitorul Muntenegrului, ar putea pune în discuție respectarea angajamentelor asumate de Podgorica în calitate de membru NATO și ritmul procesului de aderare la UE.
Atât timp cât formațiunea Acțiunea pentru o Reformă Unită (URA), de orientare pro-europeană va face parte din coaliția majoritată, Podgorica va menține parcursul european.
Premierul desemnat, Zdravko Krivokapic, a declarat, la câteva zile după alegeri, că ralierea țării sale la sancțiunile impuse Rusiei de către UE „a fost o greșeală care a avut un efect negativ major asupra economiei muntenegrene”. În pofida sancțiunilor, Rusia rămâne o sursă majoră de investiții străine directe, cu peste 95 de milioane de euro investiții în afaceri și sectorul imobiliar în 2019. În cazul în care principalul bloc din coaliția de guvernare de la Podgorica – Frontul Democratic – își impune politicile la nivelul coaliției, este posibil ca Podgorica să ridice cel puțin parțial sancțiunile asupra Rusiei și să extindă legăturile economice existente.
Este însă improbabil ca noua coaliție de guvernare să pună în pericol majoritatea redusă de care dispune (41 de mandate parlamentare din totalul de 81), adoptând o politică explicit în favoarea Federației Ruse, întrucât ar risca ieșirea mișcării URA din coaliție și declanșarea de algeri anticipate.
Formațiunile pro-ruse din noua coaliție de guvernare, în principal Frontul Democratic, ar putea decide să preia controlul asupra sistemului de securitate și să intensifice cooperarea cu serviciile de informații ruse și sârbe. Într-un astfel de scenariu, noua conducere a Muntenegrului ar acționa după modelul Turciei, membru NATO care a cultivat relații economice și de securitate strânse cu Rusia.
Noul joc al Serbiei: îndepărtarea de Rusia
În timpul primului val al pandemiei de COVID-19, Serbia a primit echipamente medicale din Rusia și China, dar a manifestat entuziasm mai mare față de sprijinul acordat de regimul de la Beijing. Au rămas în mentalul colectiv bannerele instalate în centrul Belgradului, inscripționate cu mesajul „Îți mulțumim, frate Xi!” Acest mesaj indică o reorientare în alegerea partenerului estic privilegiat.
În timpul protestelor violente din iulie a.c, izbucnite pe fondul deciziei Belgradului de reintroducere a măsurilor de limitare a răspândirii COVID-19, presa pro-guvernamentală de la Belgrad a acuzat elemente pro-ruse, anti-UE, ale societății sârbe de alimentare a tensiunilor pentru blocarea soluționării disputei kosovare.
Aceste semnale arată că președintele Aleksandar Vucic se îndepărtează treptat de parteneriatul cu Moscova, pe măsură ce înțelege că influența Moscovei în Balcani este în declin. Partidul Porgresist și aliații săi au obținut 230 din 250 de locuri în Parlament la alegerile anticipate din 21 iulie a.c., iar Aleksandar Vucic deține un număr de mandate care îi permite să rezolve nodul gordian al politicii externe a Serbiei: dosarul kosovar.
O soluționare a acestui dosar va pune Rusia într-o poziție foarte dificilă, întrucât dreptul său de veto în Consiliul de Securitate al ONU nu va mai fi necesar. Declarațiile oficialilor ruși arată nemulțumirea Moscovei pentru modul în care evoluează dosarul kosovar și pentru neinvitarea sa la discuții. Ambasadorul rus la Belgrad, Alexander Boțan Harcenko, a subliniat în mod repetat că pentru Moscova cel mai important este ca procedura să fie respectată și ca orice viitor acord să fie supus votului Consiliului de Securitate al ONU – ceea ce înseamnă că, cel puțin formal, părțile ar trebui să se consulte cu Rusia.
În condițiile în care Vladimir Putin este foarte popular în Serbia, dacă acesta și-ar exercita dreptul de veto, gestul său ar fi văzut ca un semn că e mai dispus să apere poziția Serbiei în dosarul kosovar decât Vucic, iar politicienii sârbi la putere sunt interesați de o soluționare a dosarului în care Belgradul să nu fie perceput ca perdant – din această perspectivă este importantă menținerea poziției și sprijinul Rusiei.
Pe termen scurt și mediu, este puțin probail ca Serbia să renunțe la parteneriatul cu Rusia, cel puțin până la soluționarea dosarului kosovar.
No Comments