Cele mai recente studii din domeniu indică diferențe între statele balcanice în ceea ce privește respectarea drepturilor și libertăților, dar și a principiilor democratice. Astfel, în regiune regăsim două tipuri de situații: unele state fac progrese și înregistrează îmbunătățiri, în timp ce situația din alte state suferă degradări vizibile. Din punct de vedere al respectării democrației, raportul Transparency International arată că situația din Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru și Albania se află pe un tren descendent, în timp ce în Macedonia de Nord și Kosovo se întrevăd progrese. Cu toate acestea, scorul înregistrat în regiune, 38 de puncte, se află sub media de la nivel internațional – 43 de puncte la nivel global și 66 în cadrul UE.
În ceea ce privește libertatea de exprimare a presei, studiile efectuate de Reporters Without Borders – Word Press Freedom Index – indică o îmbunătățire a situației din majoritatea țărilor, excepție fiind Serbia. Ultimul raport Word Press Freedom Index atrage atenția asupra schimbărilor fără precedent din Serbia, care a înregistrat o acutizare a agresivității și controlului exercitat de factorii decizionali asupra mass-media. Rezultatele negative înregistrate pot fi corelate cu campaniile de dezinformare lansate de Federația Rusă în contextul poziției precare a acesteia de la nivel internațional, mass-media sârbă fiind cunoscută pentru difuzarea, prin canale pro-guvernamentale, de propagandă pro-rusă.
Rapoartele recente arată că eforturile depuse pentru îmbunătățirea climatului, jurnaliștii din regiune, cu precădere cei din Serbia, declară de cele mai multe ori că nu se simt în siguranță, fiind raportate frecvent încălcări ale libertăților, cenzură, presiuni de natură economică sau limitarea accesului la informații în cazul celor care au o abordare critică la adresa formațiunilor aflate la guvernare sau practică jurnalismul de investigație.
Deși unele state înregistrează un ușor avans în topuri, pozițiile nu tocmai favorabile pe care se clasează sunt determinate în principal de disensiunile din plan politic, corupție, lipsa transparenței actului decizional și a măsurilor de combatere a criminalității organizate, finanțări sau sponsorizări ilicite, tendințele secesioniste și tensiunile de natură etnică. Respectarea drepturilor și libertăților societății civile, și implicit ale presei, este esențială pentru dezvoltarea regiunii și pentru consolidarea democrației, mijloacele de informare în masă fiind esențiale pentru buna funcționare a societății.
No Comments