18 May Impas previzibil în Nagorno – Karabah
Tensiuni fără sfârșit
Nagorno – Karabah sau Karabahul de Munte este o regiune muntoasă din vestul Azerbaidjanului, cu o suprafață de 4.400 km2 și 150.000 locuitori, majoritatea etnici armeni creștini. Nagorno – Karabah este totodată teatrul celui mai vechi conflict înghețat de pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice. În 1988, înainte de prăbușirea URSS, când Armenia și Azerbaidjanul erau republici sovietice, regiunea a devenit scena unui conflict interetnic sângeros.
Încheierea, în 1994, a luptelor soldate cu cel puțin 30.000 morți nu a însemnat stingerea conflictului/ tensiunile din relația Baku – Erevan mocnesc și în prezent, după trei decenii. Tentativele mediatorilor de a reglementa pașnic și durabil conflictul au eșuat de fiecare dată. Regiunea, pe care Azerbaidjanul o administrează, dar nu o controlează, și-a declarat independența în 1991. Nu a fost niciodată recunoscută în plan internațional. În luna aprilie 2016, în timpul așa-numitului război de patru zile, tensiunile dintre cele două state din Caucaz au atins cele mai ridicate cote după 1994.
În ultimul an, nu s-au înregistrat progrese substanțiale în ceea ce privește ajungerea la un acord între Armenia și Azerbaidjan pe tema Nagorno – Karabah. Dimpotrivă, retorica părților a condus la un regres important în reglementarea conflictului. Spre exemplu, declarația premierului armean, Nikol Pashinyan, conform căreia Karabah este Armenia. Și punct! a primit o replică pe măsură din partea președintelui azer, Ilham Aliyev: Karabah este Azerbaidjan. Și semnul exclamării! Aliyev a mai acuzat și contradicțiile părții armene, subliniind ironic că Everanul pare că nu mai știe dacă Nagorno – Karabah este stat independent, pe care oricum nici el nu îl recunoaște, sau este parte integrată a sa.
Prima dezbatere publică dintre președintele azer Ilham Aliyev și premierul armean Nikol Pashiniyan, organizată în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen din 15 februarie anul acesta, a avut rezultate previzibile. Cei doi și-au reiterat pozițiile, diametral opuse, demonstrând cât de departe sunt de o reconciliere pașnică.
Alegeri înainte de toate
În acest context și în plină pandemie de COVID-19, la 31 martie, în regiunea separatistă Nagorno – Karabah s-au derulat primele alegeri prezinețiale și legislative după reforma constituțională din 2017. Postul lăsat liber de președintele Bako Saakian a fost disputat de 14 candidați, iar în competiția legislativă s-au înscris 12 formațiuni. Câștigătorul alegerilor prezidențiale a fost stabilit după un al doilea tur de scrutin, desfășurat în 14 aprilie, în persoana lui Araik Arutiunian, fost premier al regiunii separatiste în perioada 2007-2017. Partidul său a obținut și cele mai multe fotolii parlamentare (16 din 33) în 31 martie. Pragul necesar intrării în Adunarea Națională nu a fost atins decât de 5 formațiuni politice. Contracandidatul lui Arutiunian, fostul ministru de externe Masis Mailian, care ar fi preferat amânarea alegerilor din pricina noului coronavirus, a ales să se retragă din competiția prezidențială în cel de-al doilea tur.
Scrutinul a avut loc în ciuda multitudinii de critici venite din partea comunității internaționale. Uniunea Europeană a reiterat că nu recunoaște cadrul constituțional și juridic al așa-ziselor alegeri și că sprijină ferm eforturile co-președinților Grupului de la Minsk al OSCE pentru soluționarea pașnică a conflictului din Nagorno – Karabah. O poziție similară a avut și Ministerul român al Afacerilor Externe, care a exprimat încrederea că scrutinul nu va prejudicia procesul de identificare a unei soluții pașnice și negociate a conflictului din regiunea Nagorno – Karabah.
Cei trei co-președinți ai Grupului de la Minsk – Igor Popov din Federația Rusă, Stephane Visconti din Franța, Andrew Schofer din Statele Unite ale Americii – au luat act de așa-numitele alegeri, dar au reamintit că Nagorno – Karabah nu este recunoscut ca stat independent și suveran nici de statele care asigură co-președinția, nici de vreun alt stat din lume. În consecință, cei trei au declarat că nu recunosc rezultatele alegerilor ca având influență asupra statutului juridic al regiunii.
În schimb, Ministerul armean al afacerilor externe a felicitat poporul, autoritățile și forțele politice din Nagorno – Karabah pentru reușita procesului electoral, ținând să sublinieze procedura democratică și competitivă care a permis alegerea președintelui și a membrilor Parlamentului. De asemenea, a dat asigurări că Armenia va coopera strâns cu noile autorități din Nagorno – Karabah în procesul de pace, opinând că dreptul poporului la autodeterminare este piatra de temelie a soluționării conflictului.
Mai mult, același Minister al afacerilor externe de la Erevan a criticat în acest context politica agresivă a Turciei, cu impact direct asupra normelor internaționale de drept și a democrației, în replică la declarația Ministerului turc de externe referitoare la alegerile din Nagorno – Karabah. Turcia, aliata Azerbaidjanului, susținuse că așa-zisele alegeri parlamentare și prezidețiale încalcă dreptul internațional și reclamase eforturile Armeniei de a legitima unilateral situația ilegală actuală din Nagorno – Karabah.
Faptul că premierul armean Nikol Pashinyan l-a primit ulterior pe noul președinte Araik Arutiunian, pe care l-a asigurat de sprijinul său personal, relevă situația complicată din Caucaz, fără perspective de detensionare.
No Comments