11 Sep Întrevederea Vladimir Putin – Recep Tayyip Erdogan de la Soci
La 04.09.2023, la Palatul Bocharov Ruchei din orașul rus Soci, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a primit vizita omologului său turc, Recep Tayyip Erdogan.
Pe agenda discuțiilor s-a aflat posibilitatea relansării acordului privind transportul cerealelor din Ucraina prin Marea Neagră, cunoscut sub denumirea de ”Inițiativa cerealelor de la Marea Neagră”. Înțelegerea, pusă în aplicare în intervalul 22.07.2022-17.07.2023 și negociată între Turcia, Ucraina, Federația Rusă și Națiunile Unite, permitea, pe de-o parte exportul grânelor din Ucraina prin porturile de la Marea Neagră (Odesa, Cernomorsk și Iujin/Pivdenii), iar pe de altă parte transportul alimentelor și îngrășămintelor din Federația Rusă.
Pe lângă subiectul acordului privind asigurarea transportului de cereale, au mai fost abordate aspecte subsumate creării unui hub regionale de gaz natural, prin intermediul căruia Moscova să exporte carburant către Turcia, precum și conflictul din Siria, președintele rus exprimându-și încrederea că Ankara va identifica o soluție în această chestiune.
În marja întrevederii, liderul de la Kremlin a refuzat reluarea momentană a inițiativei antemenționate, susținând că țara sa a fost ”forțată” să se retragă din această înțelegere, dar a precizat că este deschis să negocieze ”de îndată ce toate acordurile privind ridicarea restricțiilor la exportul de produse agricole rusesști vor fi pe deplin implementate”.
În iulie a.c. Moscova a întrerupt aplicarea inițiativei, motivând că statele occidentale nu și-ar fi respectat obligațiile față de Federația Rusă și de exporturile de alimente ale acesteia, ulterior anunțului urmând mai multe atacuri rusești care au vizat porturile ucrainene.
Cu toate că sancțiunile internaționale nu vizează comerțul cu grâne, partea rusă a susținut că accestea afectează plățile internaționale, asigurările și aspecte logistice, fapt ce îngreunează exporturile. Pe fond, președintele Vladimir Putin a solicitat semnarea de către statele occidentale a unui memorandum pentru a facilita comercializarea alimentelor și îngrășămintelor rusești, precum și reconectarea Băncii Agricole Ruse la sistemul de plăți SWIFT.
Totodată, a transmis că Federația Rusă urmează să îi furnizeeze Turciei un milion de tone de cereale, la un preț preferențial, care urmează să fie distribuite către șase națiuni africane (nenominalizate), cu ajutor financiar din partea Qatarului.
Însoțit de o delegație din care au făcut parte miniștrii apărării, Yasar Guler, al afacerilor externe, Hakan Fidan, al energiei și resurselor naturale, Alparslan Bayraktar, și ministrul finanțelor, Mehmet Simsek, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat la finalul evenimentului că a prezentat un nou set de propuneri, susținute de Organizația Națiunilor Unite, precizând că alternativele la această înțelegere ”nu sunt la fel de sustenabile, sigure sau permanente”.
Totodată, i-a solicitat Ucrainei să adopte o poziție ”flexibilă” în vederea revitalizării acordului cu Moscova, subliniind că majoritatea exporturilor cerealiere ucrainene nu ajunge în statele africane, ci în cele europene.
În reacție, ministrul ucrainean de externe, Dmitri Kuleba, a suținut (04.09.2023) că solicitările Federației Ruse pentru redeschiderea acordului cerealelor reprezintă un ”șantaj”, afirmând că Federația Rusă nu reprezintă ”un partener de încredere”, fiind necesară identificarea unor rute alternative pentru cerealele ucrainene.
No Comments