Schimburile de focuri care au avut loc la frontiera armeano-azeră la mijlocul lunii iulie au alarmat comunitatea internațională și au trezit resentimente naționaliste în ambele țări. În timpul atacurilor de artilerie înregistrate de-a lungul unei secțiuni izolate a frontierei dintre cele două țări, în districtul...

”În spatele deznădejdii întotdeauna se ascund multe speranțe. Precum și multă lumină se ascunde în întuneric”. Este mesajul transmis de Turcia, în campania de ajutor umanitar desfășurată în contextul pandemiei de COVID-19. Aceste versuri care îi aparțin lui Mevlana Jalaluddin Rumi, unul dintre cei mai...

Susținerea electorală a președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, pare că se află pe o pantă descendentă. De la hotărârea de a repeta alegerile locale din Istanbul, după ce contracanditatul partidului de guvernământ, Ekrem Imamoglu (membru CHP), a fost declarat câștigător, Administrația prezidențială turcă a continuat...

La începutul secolului XX, în Imperiul Otoman locuiau peste două milioane de armeni, majoritatea în estul Anatoliei. În spiritul acelor vremuri, poporul armean, aflat de secole sub controlul unor mari imperii precum cel otoman, safavid și rus, își exprima idealul de autodeterminare, spre nemulțumirea autorităților...